1. În Maroc poţi călători cu paşaport electronic sau temporar, cu condiţia să aibă o valabilitate de cel puţin 90 de zile. Din fericire, nu este nevoie de viză obţinută în avans. Viza turistică se obţine pe aeroportul din Maroc, pe loc, şi este gratuită! Cu toate acestea, va trebui să aştepţi la o coadă imensă dacă ajungi pe Aeroportul din Marrakech. Deseori se formează astfel de cozi din cauza fluxului mare de turişti şi a numărului mic de angajaţi ai Poliţiei de Frontieră din Aeroportul din Marrakech. În timp ce stai la coadă, va trebui să completezi un formular pe care vei trece adresele unde vei fi cazat şi alte date despre călătăria ta.
Aeroportul din Marrakech
2. Nu există zbor direct din România către Maroc. Trebuie neapărat să zbori cu o escală. Iar aici ai 2 variante: fie optezi să legi 2 zboruri low-cost, cu riscul să dacă primul zbor are întârziere sau e anulat şi ratezi zborul nr.2 trebuie să cumperi un bilet nou (e de recomandat să urmăreşti o escală în Milano Bergamo sau Valencia pentru că de aici zboară direct RyanAir către Marrakech, iar preţurile sunt foarte mici), fie alegi să zbori cu companiile de linie, iar în cazul ăsta poţi să optezi pentru un zbor protejat (dacă primul zbor are întârziere sau e anulat, vei fi rerutat gratuit pe un alt zbor). Preţurile variază între 200 şi 600 de euro de persoană, dus-întors.
3. Maroc este o ţară musulmană, însă localnicii sunt foarte relaxaţi, chiar şi în perioada Ramadanului. Dacă în Istanbul am văzut localnici care se opreau pe stradă şi se rugau atunci când auzeau chemarea rugăciunii, în Maroc oamenii nu sunt atât de împătimiţi cu religia. Mai mult, turistele din alte ţări europene, cum ar fi Anglia, umblă pe străzi îmbrăcate foarte sumar fără a avea cineva o problemă cu asta.Iar la plajă fiecare se îmbracă în ce tip de costum vrea. Ce-i drept, în perioada Ramadanului sunt magazine şi restaurante închise pentru că musulmanii nu au voie să bea şi să mănânce nimic pe timpul zilei, însă nu sunt toate închise, pentru că altfel nu ar mai veni niciun turist. În 2018, luna de Ramadan va dura din seara zilei de 15 mai până în seara zilei de 14 iunie.
4. În Maroc trebuie neapărat să te cazezi la un riad tradiţional. Riadurile sunt pensiuni tradiţionale în stil marcocan. Majoritatea au în mijlocul construcţiei o curte interioară, cu fântână arteziană, iar pe acoperiş o terasă. Riadurile tradiţionale au mobilier tradiţional cu elemente specifice Marocului, iar mobilierul din băi este încorporat şi realizat integral din finisaje. Cele mai frumoase riaduri se găsesc în Medină, oraşul vechi din Marrakech sau în medinele altor oraşe importante precum Fes sau Essaouira. Preţurile sunt foarte mici: poţi să găseşti un riad curat, cotat la 3 stele, chiar şi la 25 de euro per noapte, cu mic dejun inclus. Micul dejun include preparate dulci: clătite tradiţionale, gemuri, miere, pâine prăjită etc.
Pat într-o cameră dintr-un riad tradiţional
Baie privată într-o cameră dintr-un riad tradiţional
5. Bucătăria marocană e una dintre cele mai apreciate din lume. Nu ai voie să călătoreşti în Maroc fără că încerci celebrele tajine sau cous-cous. Tajina este o tocăniţă tradiţională din Maroc, gătită cu carne de pui sau carne de miel sau vită, dar şi cu legume şi fructe precum morcovi, dovleac, lămâi, smochine şi stafide. Însă mare atenţie la localul unde luaţi masa. Marocul nu face casă bună cu igiena. Un angajat al unui restaurant îşi făcea reclamă în faţa localului spunându-le turiştilor: “Come eat! Don’t worry! No diarrhea!”. Am mâncat la acel restaurant şi a avut dreptate, nu am avut probleme cu stomacul. Iar în cele 7 nopţi petrecute în Maroc, doar la un singur restaurant am găsit săpun la baia unui restaurant. Aşa că nu strică să faci provizii de gel antibacterian.
Tajină de vită
Cous-Cous cu legume şi stafide
🙂
Salată marocană
Frigărui de pui marocane
6. Traficul este groaznic în Maroc. Pe aceeaşi stradă ai şanse să vezi o maşină, o motocicletă şi un măgar! Din păcate, nu se respectă regulile de circulaţie, nu se semnalizează (unii şoferi mai degrabă scor mâna pe geam când vor să schimbe direcţia de mers), iar în Medină trebuie să fii cu ochii în patru din cauza motocicliştilor care circulă foarte repede pe străduţele înguste. Cu toate acestea, nu este o idee rea să închiriezi o maşină, pentru că poţi să te deplasezi mai uşor între oraşele din Maroc . Dacă eşti atent şi respecţi regulile de circulaţie (sunt echipaje de Poliţie pe drumurile naţionale principale cu pistoale cu radar), nu o să ai probleme. Numai să ai grijă cu parcarea. În Medina din Marrakech şi nu numai, localnicii o să ceară mai mulţi bani pe parcare şi bineîneţeles că nu o să primeşti bon fiscal. Unii chiar o să te roage să laşi maşina fără frâna de mâna trasă, ca să poată să o împingă şi să înghesuie mai bine maşinile în micile parcări.
Pe străzile din Maroc sunt multe maşini autohtone pentru că ţara găzduieşte una dintre cele mai mari fabrici Dacia
Măgarul, mijloc de transport popular pe drumurile naţionale din Maroc
7. Moneda oficială este dirhamul marocan (MAD). 1 euro costă aproximativ 11 dirhami marocani. Poţi să mergi în Maroc cu euro sau dolari pe care să îi schimbi la casele de schimb valutar. Preţurile sunt în general mici în Maroc. O masă la un restaurant, pentru 2 persoane, costă între 10 şi 30 de euro, în funcţie de restaurant. Când vine vorba de suveniruri sau alte obiecte poţi să negociezi la sânge cu comercianţii. Marocanilor le place să negocieze şi de cele mai multe ori o să primeşti iniţial un preţ mare pentru un produs care valoareză mult mai puţin.
Magazin din Marrakech